Honduran Red Point / Archocentrus sp.

  • Dificultate: Moderata
  • Acvariu minim: 75.7 Litri
  • Dimensiune: 8-10 cm
  • Apa: Dulce
  • pH: 7.0 - 8.0
  • Temperatura: 22 -32 °C
  • Duritate: 9-20 °d
  • Raport sexe: 1:1 M:F
  • Raspandire: Comun
  • Dieta: Omnivor, hrana vie, granule, fulgi
  • Durata de viata: 8-10 ani
  • Habitat: America Centrala
  • Familie: Cichlidae

Dimorfism sexual: Masculii au inotatoarele dorsala si anala mai alungite, de cele mai multe ori femela va avea un colorit portocaliu sub dorsala cand este pregatita de depunere.

Inmultire: Cea mai buna metoda este de a cumpara mai multi pui pe care ii crestem impreuna pentru a permite formarea de perechi. Dupa ce s-a format o pereche, daca spatiul nu permite renuntam la ceilalti indivizi. Femela va alege un loc pentru depunere pe care il va curata, cel mai adesea acesta este o ascunzatoare. Dupa ce locul este pregatit, femela va atrage atentia masculului prin colorit si va depune pana la 200 icre in pestera. Femela va ingriji icrele iar masculul va apara zona, pentru o specie mica sunt surprinzator de agresivi in perioada reproducerii. Dupa 3-4 zile icrele vor ecloza iar puii vor cadea pe podeaua ascunzatorii, femela ii va lua si ii va muta in mici adancituri in substrat sapate anterior. Dupa alte 4-7 zile puii vor putea inota si pot fi hraniti cu naupi de Artemia salina.

Ingrijire: Acvariul trebuie sa aiba substrat nisipos si mai multe ascunzatori. Nu se recomanda sa fie tinuti in acvarii plantate deoarece acestia vor manca si dezradacina plantele. Ascunzatorile se pot realiza din pietre sau din radacini si crengi submerse.

Hranire: Nu sunt pesti pretentiosi, vor manca hrana uscata, granule pentru Cichlidae si Artemia, Daphnia, larve de Chironomidae dae ste bine sa li se ofere si spanac, Spirulina si castravete.

Comentarii: Nu sunt recomandati acvariilor comunitare deoarece sunt pesti agresivi, este bine sa fie tinuti doar in acvarii specifice sau impreuna cu alte Cichlidae de talie similara. Nu se recomanda sa fie tinuti impreuna cu alte specii din genul Archocentrus deoarece acestia vor hibrida.