Competitia pentru hrana

    In ceea ce priveste compatibilitatea speciilor de pesti in acvariu, pe langa teritorialitate si agresiunea in periada reproducerii, competitia pe hrana reprezinta un aspect foarte important. In natura, hrana si reproducerea sunt doua dintre cele mai importante scopuri ale vietii oricarui organism iar aproape orice actiune a acestuia are o legatura, directa sau indirecta cu una din cele doua, deci putem spune ca, in acvariu competitia pentru hrana poate duce la acte de agresiune si chiar la moartea uneia dintre partile ce iau parte la aceasta competitie.
    Competitia pentru hrana va avea loc intre doua specii ce prezinta acelasi regim de hrana si care ocupa acelasi segment al coloanei de apa. In ceea ce priveste regimul de hrana, la pesti se disting trei mari categorii: carnivori, fitofagi si omnivori.

1) Pestii carnivori
    Pestii carnivori sunt acei pesti care in mod natural sunt predatori si se hranesc cu alte organisme pe care le captureaza si le omoara. Desi nu este intotdeauna valabil, exista numeroase specii de pesti carnivore ce se vor hrani si cu resturile altor pesti, cu resturile meselor altor pesti sau cu cadavre, spunem ca sunt necrofagi sau oportunistici.
    Datorita biodiversitatii ridicate din recifurile de corali, exista mai multe specii de pesti carnivori, plasati mai sus sau mai jos in piramida trofica, decat pesti fitofagi. O regula generala ce permite intretinerea pestilor carnivori in acvariu este ca acestia sa nu imparta acvariul cu specii mai mici, suficient de mici incat sa poata fi percepute ca hrana. Desi nu se poate spune ca nu vor exista tentative, in general un peste carnivor nu va incerca sa se hraneasca cu un alt peste daca acesta este mai mare decat poate el sa inghita.
    In ceea ce priveste hrana pestilor carnivori, difera foarte mult in special in dimensiuni, astfel acestia pot fi carnivori dar se vor hrani cu nevertebrate mici si larve de pesti sau pesti foarte mici, sau pot fi predatori de varf si se vor hrani cu aproape orice, cum este cazul rechinilor si al murenelor.
    Desi nu este o regula, pestii carnivori se pot hrani si cu organisme sesile precum coralii, anemonele, polichetii sau scoicile iar uneori pagubele provocate de acestia pot fi considerabile.
    Printre speciile de pesti carnivori mai des intalniti in acvariu se numara Cardinalfishes (Fam. Apogonidae), Dottybacks (Fam. Pseudochromidae), murenele (Fam. Muraenidae), Frogfishes (Fam. Antennariidae), Grammas (Fam. Grammatidae), Groupers (Fam. Serranidae), Hamlets (Fam. Serranidae), Hawkfishes (Fam. Cirrhitidae), Scorpionfishes (Fam. Scorpaeniformes), Puffers  (Fam. Tetraodontidae ), Porcupinefishes (Fam. Diodontidae), Pipefishes (Fam. Syngnathidae), Sea Basses (Fam. Serranidae), rechini (Supraordinul Selachimorpha, cu numeroase ordine si familii), Snappers (Fam. Lutjanidae), Soldierfishes (Fam. Holocentridae) si Triggers (Fam. Balistidae).

2) Pestii fitofagi
    Pestii fitofagi se hranesc preponderant cu alge, fie microfite fie macrofite. Acestia rup sau razuiesc algele de pe diferite suprafete, de pe stanci, de pe pietre sau chiar algele ce cresc in masa apei. Desi in natura au un regim de hrana bazat integral pe materie vegetala, se poate intampla ca acestia sa se hraneasca in captivitate si cu hrana bogata in proteine de origine animala, speciala pentru carnivore.
    Acesti pesti pot fi tinuti in siguranta impreuna cu nevertebratele sau cu croalii si anemonele ori polichetele sesile deoarece nu ii vor deranja. Desi destul de rar se poate intampla, in cazurile in care sunt hraniti insuficient sa ciuguleasca din corali sau din nevertebratele sesile dar acest comportament nu este considerat unul natural ci mai de graba o solutie disperata.
    Speciile fitofage sau vegetariene de pesti vor tine sub control evolutia algelor din acvariu, ciugulind aproape permanent stancile, piatra vie si alte suprafete. Printre cele mai intalnite specii de pesti fitofagi din acvaristica marina se numara Surgeonfishes (Fam. Acanthuridae) si unele specii de Blenizi (Fam. Blenniidae)

3) Pestii omnivori
    Aceasta categorie de pesti si in general de animale este una dintre cele mai adaptabile in ceea ce priveste hrana, ele se vor hrani cu materie vegetala dar si cu hrana de origine animala.
    Aceasta combinatie de hrana de origine vegetala si animala se gaseste in diferite proportii care variaza de la o specie la alta, unele se vor hrani preponderent cu hrana vegetala iar altele cu hrana animala.
    Ca si in cazul carnivorelor, dimensiunile hranei pot varia foarte mult insa in general speciile de omnivore nu ajung la dimensiuni foarte mari, aceste dimensiuni fiind rezervate aproape exclusiv carnivorelor. Pe langa algele micro si macrofite acesti pesti se hranesc si cu amfipode, copepode, creveti, mysidae, larve si icre de pesti si numeroase alte tipuri de larve ce alcatuiesc zooplanctonul.
     Printre cele mai intalnite specii de pesti omnivori din acvaristica marina se numara Angelfishes (Fam. Pomacanthidae), Anthias (Fam Anthiinae) Blenizi (Fam Blenniidae),  Boxfishes (Fam Ostraciidae), Butterflyfishes (Fam Chaetodontidae), Clownfishes (Fam Pomacentridae), domnisoare (Fam Pomacentridae), Filefishes (Fam Monacanthidae), Goatfishes (Fam  Mullidae), guvizi (Fam Gobiidae), Jawfishes (Fam Opistognathidae), Mardarinfishes (Fam Callionymidae), Moorish Idols (Fam Zanclidae), Parrotfishes (Fam Scaridae), calutii de mare (Fam Syngnathidae), Spade (Fam. Ephippidae), Sweetlips (Fam  Haemulidae) si Wrasse (Fam Labridae)

    In ceea ce priveste segmentul coloanei de apa pe care il populeaza, lucrurile sunt putin mai simple existand trei mari categorii: pesti pelagici adica pesti ce traiesc in masa apei, aproape de suprafata insa  departe de zonele litorale si in zone adanci, pesti ce populeaza partea de mijloc a apei si in cele din urma pesti bentonici adica pesti ce populeaza partea de fund a apei. 
    Avand in vedere ca acvaristica marina se axeaza in special pe specii ce se regasesc in recifuri de corali, avand in vedere ca recifurile de corali se gasesc in zone putin adanci si in apropierea litoralului nu se pune problema existentei in acvariu a speciilor pelagice. Celelalte doua categorii de pesti prezenti in acvariu se impart foarte simplu: speciile de fund sunt speciile aparinand familiilor Blenniidae, Gobiidae, Syngnathidae,  Callionymidae iar restul sunt specii ce populeaza preponderent straturile mijlocii ale apei, ramanand totusi in apropierea stancilor si a coralilor.

    Tinand cont de regimul de hrana al pestilor si de stratul coloanei de apa pe care il populeaza se poate stabili relativ usor unde va exista competitie pe hrana si intre ce specii. Pentru a se evita agresiunile datorate competitiei pe hrana se va asigura hranirea tuturor indivizilor si se vor evita asocierile a mai mult de doua-trei specii cu regim de hrana similar si care ocupa acelasi strat al coloanei de apa, numarul speciilor nu poate fi stabilit exact deoarece  depinde de natura comportamentala a speciei, de numarul de indivizi si de dimensiunile acvariului.

Ecolog Stelian Valentin Stanescu,

Comunitatea Acvarii de vis