Acasa » Articole » Instalatia de osmoza inversa

Instalatia de osmoza inversa

Citit de: 6074 ori | Categorie: Apa sarata - Tehnic
instalatia-de-osmoza-inversa

    Osmoza inversa este un procedeu prin care apa este purificata, acesta este realizat prin trecerea apei printr-o membrana semipermeabila foarte fina, suficient de fina incat poate retine chiar si molecule. Atunci cand doua volume de apa sunt separate de catre o membrana semipermeabila, apa va avea tendinta de a circula din partea cu concentratie mai mica catre partea cu o concentratie mai mare, acest procedeu este osmoza. Osmoza inversa reprezinta acelasi procedeu insa actioneaza prin utilizarea presiunii pentru a forta o solutie sa treaca printr-o membrana, pastrand substanta pe o parte si care sa permita apei pure sa treaca de partea cealalta.

    Apa trecuta prin procedeul acesta de filtrare este folosita in special in acvaristica marina deoarece, apei pure i se poate adauga mai usor componentele necesare pentru a se obtine un substituent al apei marine. Se recomanda folosirea unor sisteme de osmoza inversa (RO; en: Reversed Osmosis) pentru a se evita patrunderea unor paraziti, virusuri, bacterii, compusi chimici sau chiar substante nocive dizolvate in apa, in acvariul marin.

    Apa de la robinet spre exemplu, contine impuritati care pot fi nocive unui acvariu printre care fosfati, nitrati, clor si diferite tipuri de metale grele. Aceste impuritati sunt foarte nocive pentru un acvariu si pot favoriza dezvoltarea algala, deciclarea acvariului, imbolnavirea pestilor, s.a., prin folosirea sistemului RO se elimina aceste impuritati iar apa devine sigura.

    Echipamentul de osmoza inversa achizitionat trebuie sa fie in perfecta concordanta cu volumul acvariilor sau acvariului din grija. Astfel sistemul de osmoza inversa poate filtra doar o anumita cantitate de apa, mai mare sau mai mica in functie de dimensiunile si tipul sistemului, iar aceasta cantitate de apa trebuie sa fie suficienta pentru a asigura completarea apei din acvariu atunci cand se realizeaza schimbari partiale de apa.

    La schimbarea acvariului, mai exact la completarea apei se va folosi apa rezultata din sistemul de osmoza inversa insa niciodata asa cum este, in apa trebuie sa fie adaugata sare marina si alte minerale care remineralizeaza apa de osmoza. Daca se va adauga doar apa de osmoza, salinitatea apei acvariului va scadea vertiginos si acest lucru este foarte periculos pentru pesti si nevertebrate.

    Exista un alt procedeu prin care se pot inlatura impuritatile din apa, prin deionizare, prin schimbare de ioni. Atat sistemul de osmoza inversa cat si cel de deionizare realizeaza acelasi lucru, fiecare prin alt procedeu, iar prin realizarea unui sistem compus din osmoza inversa si deionizare (RO/DI; en: DeIonization) se obtine o apa in proportie de 99.9% pura.


    Un sistem de osmoza inversa instalat corespunzator, nu necesita mentenanta foarte multa din partea utilizatorului, aceasta reducandu-se la inlocuirea membranelor o data la cativa ani si inlocuirea mediilor de prefiltrare o data la sase luni. Pentru un randament bun, pentru o viata mai lunga a sistemului de osmoza inversa se recomanda ca prin acesta sa nu fie trecuta apa calda, aceasta fiind foarte nociva pentru membrana semipermeabina. Temperatura ideala pentru un sistem obisnuit de osmoza inversa este de 21-25°C, preferabil cu o presiune de 448 159.224 Pa. Pentru a se asigura presiunea ideala se poate folosi suplimentar o pompa speciala.

    In cazul acvariilor dulcicole, sistemul de osmoza inversa nu este obligatoriu, el fiind necesar doar in cazul surselor de apa contaminate cu diferiti compusi chimici, ce necesita o filtrare suplimentara inainte de utilizare. In cazul acvariilor marine, insa sistemul de osmoza inversa sau RO/DI este aproape obligatoriu pentru a se asigura o apa pura inainte de adaugarea sari speciale.



Alte articole din categoria apa sarata - tehnic
sump-ul Sump-ul

Sumpurile sunt unele dintre cele mai versatile tipuri de filtre disponibile pentru acvariile de apa sarata si nu numai. Acestea pot procesa o mai mare cantitate de produse ...

Categorie: Apa sarata - Tehnic | Citit de: 10741 ori | Continuare articol »
kalkwasser Kalkwasser

Kalkwasser este de fapt un termen german care face referire la hidroxidul de calciu. In literatura de specialitate, kalkwasser este sinonim cu “lime water” si cu ...

Categorie: Apa sarata - Tehnic | Citit de: 2449 ori | Continuare articol »
loading
Categorii articole acvaristica
Utilizatori
Oferta acvarii
Contact

Telefon: 0765.262.525
Email: contact
Cere o oferta de pret »

Chestionar

Iti doresti schimbarea siteului cu o verisune mai noua?

Voteaza » Vezi toate poll-urile »
Stiati ca?

Daca indepartam de pe pestele arlechin stratul mucos de protectie, iar apoi il eliberam din nou in apa algele marine il inteapa.