1

Subiect: Symphysodon Discus

Symphysodon Discus

Regele Acvariului

Discusul este cu siguranta regele acvariului. Este un peste superb, din toate punctele de vedere: forma, marime, culoare, comportament.

Discusul provine din zona Amazonului, mai precis dintr-un areal cuprins intre cativa afluenti ai lui: Rio Negro, Rio Madeira, Rio Trombeatas, Rio Urubu, Rio Purus, Rio Abacaxis. Discusii sunt pesti timizi, chiar si in biotopul lor natural. Traiesc in locuri destul de adanci, de cel putin 2 metri, cu o apa linistita, iar locul trebuie sa fie bine protejat cu o vegetatie abundenta, care sa-i permita sa gaseasca locuri pentru ascuns. Aceste locuri nu sunt in albia raului ci in lagune. In timpul zilei discusii stau la fundul apei si doar noaptea urca spre suprafata. Apa in habitatul naural al discusului este acida, valoarea pH-ului situandu-se intre 6.0-6.5, totodata avand o duritate foarte redusa, 0-3 dH.

Discusii au fost introdusi in acvaristica pentru prima oara in 1920 si sunt considerati acum ca fiind unii dintre cei mai frumosi pestii de acvariu. Sunt foarte pretentiosi, dificili la ingrijire, greu de reprodus, dar cu toate acestea popularitatea acestora este intr-o continua crestere.
Descriere fizica :Totii discusii au forma aproape circulara. Au o strangere laterala puternica si aripioare dorsale mari. Discus-ul are fruntea plata si gura mica. Irisul ochilor este de obicei de culoarea rosu-sangeriu. Culoarea corpului, a aripioarelor si "desenul" difera mult in functie de specie, habitat si hrana.


De exemplu, tenta de rosu creste cand pestele este hranit cu crevete. In marele bazin din Amazon, diferite populatii s-au dezvoltat si inedit s-au format diferentele de culoare si model.
Comportament social :Discusii sunt linistiti (calmi) si speriosi (sfiosi), si le place sa convietuiasca in grupuri mici de 6-8 pesti. S-a dezbatut mult pe tema, daca discusii trebuiesc tinuti in bazine comunitare sau in in bazine a speciei respective.

Din vreme ce Discusii coexista cu alte specii de pesti, ei pot fi tinuti si cu alte specii de pesti linistitii. Discusii se simt mult mai comfortabil daca sunt amestecati cu un banc mic de pesti cum ar fi characins. Cand discusii ii vad pe characins in apropiere, ies cu placere din ascunzatori, simtindu-se in siguranta pentru a innota. Discusii adulti pot manca pestii mai mici. Aveti grija cand ii amestecati cu Discusii lacomi (la mancare) pesti cum ar fi Angelfish (Scalar), caci Discusii s-ar putea sa nu poata concura cu ei.
Companie : Catfish (Loricarids, Corydoras), characins (tetras, hatchetfish, pencilfish), cichlids (Apistogramma, Uaru).
Diforismul sexual : Diferentierea dintre sexe este dificila. De cele mai multe ori, diforismul sexual este evident doar pentru masculi si are la baza criterii anatomice. O prima deosebire a sexelor o putem face la masculi dupa "cocoasa" frontala de origine grasa, iar la inotatoarea dorsala ultimele radii sunt mai lungi si moi, dar nu intotdeuna acest lucru este cert.


Pe perioada depunerii icrelor forma papilelor genitale servesc cel mai bine la diferentiere. Sunt rotunde la femele si ascutite la masculi, cu toate astea aceasta diferentiere este destul de dificila pentru a determina sexul.
Dificultatile cresterii :Discusi sunt o provocare pentru cei care vor sa-i creasca, dar merita din plin efortul. Le trebuie varietate in hranire, sunt predispusi la imbolnavire si pretentiosi la conditiile apei.
Specii :Cele doua specii care formeaza un grup de Discus sunt: S. discus and S. aequifaciatus. Prima specie are 2 sub-specii: S. discus discus si S. discus willischwartzi , iar cea de-a doua specie are 3 sub-specii: S. aequifaciatus aequifaciatus, S. aequifaciatus axelrodi si S. aequifaciatus haraldi .

S-au facut multe incrucisari si s-au dezvoltat selectiv noi specii. In cateva zone speciile de discusi sunt considerate acum in pericol (pe cale de disparitie). Exista numeroase forme de discusi care au fost dezvoltate prin cresterea selectiva, astfel obtinundu-se "hibrizi".

Cresterea Discusului
Acvariul :Discusul prefera spatiile mari, dimensiunea minima a acvariului fiind: 40" (101 cm) lungime, si 20" (50 cm) inaltime. Apa trebuie sa fie curata si pe cat posibil lipsita de bacterii. Acvariul va fi amenajat pe cat posibil in culori inchise si cu plante plutitoare pentru a crea o lumina difuza. Discusul poate ramane ascuns toata ziua daca se foloseste o iluminare puternica.

Radacini uscate, roci, falii de carbune taiate dupa planul de clivaj, si o vegetatie bogata este necesara pentru a le oferi locuri de ascuns, insa trebuiesc create si locuri deschise pentru hranire si inot. Un filtru bun este esential in mentinerea calitatii ape.
Acvariul plantat :Plantele joaca un rol important in aspectul si functionalitatea acvariului, mai cu seama in cazul acvariului cu apa dulce, deoarece ele constiituie sursa de hrana si oxigen pentru pesti, ajuta la intretinerea sanatatii mediului si contribuie mult la aspectul bazinului.
Acvariul steril :Nimic altceva decat instalatiile necesare filtarii apei si a aesrisirii acesteia.
Obtional se poate introduce un obiect de decor, preferabil cu forme rotunde pentru a se evita ranirea pestilor (acesta fiind totodata un excitant pentru discus) sau un ghiveci cu plante de talie mare.
Amplasament :Alegerea locului de amplasare al unui acvariu este un lucu dificil, iar de cele mai multe ori acesta este aplasat necorespunzator datorita spatiului disponibil. Este de preferat pozitionarea acvariului pe peretele opus geamului din camera respectiva, sau pe un perete perpendicular pe cel cu fereastra, astel lumina soarelui va fi primita prin geamul din fata, astfel pestii devin mult mai atractivi si aratandu-si adevaratele culori. Totodata trebuie avut in vedere greutatea acvariului (sticla+apa+decor), tinand cont ca suportul pe care il punem sa reziste si sa nu se curbeze evitand astfel spargerea fundului acvariului.
Iluminare :Discusii au nevoie de o lumina difuza, preferabil de tipul "day-light", timp de 10-12 ore/zi. Tipul neonului va fi ales si in functie de plantele din acvariu. Pentru acvariu cea mai buna lumina este cea care are lungimea de unda cuprinsa intre valorile 380-780 mm. Philips Master TL-D/830 Super 80, este una din lampile cu un bun efect asupra coloritului pestilor. La acvariile cu dispozitiv pentru reflectarea luminii este bine a se inveli neonul in hartie sau a se demonta acel reflectorizant. Lumina puternica duce la aparitia unei pigmentatii negre pe inotatoarea dorsala si pe "cocoasa" in special la pigeon blood (in general la speciile ce au cularea alba in "desen").
Instalare :
1. Pozitionati acvariul intr-un loc bine ales.
2. Se spala acvariul si se verifica daca prezinta fisuri.
3. Atasati un fundal din hartie sau folie in spatele acvariului, sau unul din spuma sau alte materiale netoxice in interiorul acvariului lipit cu silicon.
4. Daca detine instalatie de incalzire se monteza conform intructiunilor din manualul de folosire.
5. Pregatiti substratul (turba, nisip, pietris)
6. Adaugati pietrele si decoratiunile din lemn, si asezatile in pozitia in care doriti sa ramana.
7. Adaugati fertilizantul de baza pentru plante. Utilizati instructiunile de folosire de pe ambalaj pentru o dozare optima.
8. Spalati pietrisul pentru a inlatura mizeria si particulele nedorite. Pentru aceasta se poate folosi o sita pentru inlaturarea componentelor nedorite.
9. Adaugati pietrisul, iar daca este posibil folositi unul gata stabilizat (cu necesarul de bacterii). Pietrisul ajuta la stabilizarea structurilor de roci.
10. Instalati filtrul, daca este posibil folositi unul dintr-un alt acvariu pentru a urgenta procesul de ciclare.
11. Instalati incalzitorul dar nu-l introduce-ti inca in priza.
12. Instalati termometrul.
13. Incepeti adaugarea apei (20-22 grade C). Pentru aceasta folositi o palnie si turnati incet deasupra unei pietre astfel incat sa nu stricati amenajarea. Adaugati solutiile pentru stabilizarea apei (Aqua Safe, Easy Balance).
14. Cand acvariul este jumatate plin adaugati plantele. Alegerea plantelor se face in functie de rezistenta si rapiditatea de crestere, cum ar fi: Vallisneria, Hygrophila, Java Moss, Cryptocoryne. Plantele inalte vor fi asezate in partea din spate a acvariului, iar plantele ce cresc mai incet in partea din fata. speciile de plante sensibile cum ar fi Cryptocoryne-le se vor adauga dupa 2-3 luni.
15. Instalati iluminarea.
16. Umpleti acvariul si porniti incalzitorul.
17. Dupa o ora sau mai mult, dupa ce becul rosu de la incalzitor s-a stins verificati temperatura, daca temperatura nu este cea dorita reglati din nou termostatul.
18. Testati pH-ul si dH-ul apei pentru a va asigura ca intruneste calitatile necesare pestilor pe care doriti sa-i puneti in acvariu. PH-ul poate fi modificat cu ajutorul unor produse chimice ce le gasiti in magazinele de profil.
19. Odata ce temperatura a ajuns la nivelul dorit, un numar mic de pesti poate fi introdus in acvariu. Lasati punga cu pesti sa pluteasca timp de 10-15 min. inainte de a o deschide si de a introduce pestii in acvariu. Adaugati apa din acvariu in punga, apoi eliberati pestii prin scoaterea lor cu plasa fara a lasa apa din punga (cea cu care i-am cumparat) sa patrunda in acvariu. Acest proces poate fi mai lung pentru speciile mai delicate (Discus) care au nevoie de o perioada de acomodare mai mare.
20. Puneti capacul acvariului.
Intretinere :
1. Scoateti din priza dispozitivele electronice din acvariu pentru a inlatura pericolul de electrocutare.
2. Algele pot creste pe peretii acvariului sau pe pietre daca nu avem in acvariu pesti mancatori de alge (Ancistrus, Pleco, Gybiceps). Algele pot fi inlaturate de pe geam folosind un magnet (cea mai usoara metoda pt. ca se executa din exterior) sau un burete prin interiorul acvariului. Algele de pe pietre pot fi curatate cu ajutorul unei periute de dinti sau unui burete abraziv. Sunt anumite specii de pesti ce prefera algele, in acest caz inlaturati doar algele ce va deranjeaza. Daca acvariul a fost tratat cu medicamente trebuiesc curatate toate algele, deoarece medicamentele acumulate in alge pot deveni otravitoare pentru pesti.
3. Ocazional sarati depozitele minerale dezvoltate in acvariu. Aceste pot fi inlaturate prin frecare.
4. Inlaturati toate frunzele moarte de la plante si taiatile pe cele crescute excesiv.
5. Curatati pietrisul folosind un furtun. Curatarea se poate face cu furtunul cu care scoatem apa din acvariu. Este bine a se folosi un furtun dotat cu o pompita pentru a ne usura munca, aveti grija sa nu trageti cumva pestii. In functie de conditiile acvariului schimbati 15-40% din apa. Daca acvariul este foarte murdar schimbati 70% din apa. Daca apa din acvariu nu a fost schimbata de foarte mult timp nu este bine sa schimbati o cantitate mare din apa (dintr-o data), mai bine executati schimbari mai mici pe parcursul unei saptamani, astfel incat pestii sa nu sufere un soc prin modificarea chimiei apei.
6. Filtrul mecanic trebuie curatat la fiecare schimbare a apei, folosind apa rece sau calduta. Nu folositi dezinfectanti sau detergenti in curatarea filtrului, datorita efectelor adverse pe care le au cu nitratii de bacteria.
7. Reumpleti acvariul cu apa decantata (48 ore), tratata eventual cu solutii pentru echilibrare si avand aceiasi temperatura cu cea din acvariu. Turnati cu grija pentru a nu stica decorul.
8. Aranjati usor pietrisul daca acesta a fost deranjat in timpul schimbului de apa.
9. Reporniti filtrul. Lasati sa se umple filtrul cu apa inainte de pornire.
10. Introduceti toate accesoriile in priza.
11. Repuneti capacul acvariului.
12. Curatati geamul exterior cu solutie speciala pentru geamuri, insa aveti grija ca aceasta sa nu patrunda in acvariu.
Populare e perioada de crestere, discusul se va tine in carduri (10-12 pesti in 100 de litri), astfel asigurandu-se concurenta pentru hrana, siguranta oferita de grup in momentele de panica, creerea unei scari ierarhice. Totodata grupul ofera posibilitatea de a se forma cel putin doua perechi, dealtfel, discusii vor fi tinuti in acest fel pana ajung la maturitate si incep sa se formeze perechile, urmand a se pastra numai doua perechi intr-un bazin de 100 de litri.
Remarci :Acvariul trebuie sa asigure pe cat posibil un colt de natura similar cu cel din biotopul natural. Cu cat este mai mare cu atat este mai usor de intretinut, iar timpul pentru crearea ecosistemului este mult redus. Daca acesta este "high-tech" cu atat mai bine pentru noi cat si pentru pesti.

Numai bine!

2

Re: Symphysodon Discus

specii de discusi!

3

Re: Symphysodon Discus

discusi!

4

Re: Symphysodon Discus

frumuseti!

5

Re: Symphysodon Discus

printre plante!

6

Re: Symphysodon Discus

heckel sau negro!

7

Re: Symphysodon Discus

Denumirea stiintifica: macracanthus Chromobotia (Bleeker, 1852) Denumirea comuna: Clown Loach Sinonime: macracantha Botia, macracanthus Cobitis, Chromobotia Date personale: i-am numit Arlechino deoarece au un umor aparte in comportamentul lor, eu il asociez cu un grup de caini mici care alearga si se musca intre ei, neglijenti in acelasi timp, dar luand din cand in cand masuri ca sunt in siguranta Habitat: Indonezia, Sumatra, Borneo, Peninsula Malacca – este greu sa ne imaginam ca acest peste frumos este consumat ca ingredient la produsele alimentare in Indonezia si Borneo, in cazul in care creste la o dimensiune mai mare. Din fericire pentru Loach clovn, pentru pasionatii de acvariu este o placere imensa sa-l urmareasca mai degraba alergand prin acvariu, decat "static" pe o farfurie pe post de pranz sau cina. Familie: Cobitidae Parametrilor apei: pH 6.5 la 7.4, duritate: obiectiv pentru apa mai moale, maxima de DH: 12 Temperatura: 25-30 C Dimensiune / lungime: 51 cm in natura, de obicei, nu mai mult de 30 cm in captivitate. Dimorfismul sexual: Exista diverse teorii cu privire la lobul inotatoarei caudale formele fiind diferite, dar acestea nu sunt concludente. Si/Sau exemplarul femin este mai mare si are o coada mai subtire.iar masculi maturi avand un spate mai arcuit . Descriere fizica: moderat alungit si lateral comprimat, Loach Clown are un spate arcuit. Ea are un profil de organism de drept, un cap mare, si o gura care se confrunta in jos, buze carnoase si patru perechi de mreana in jurul guri – de dimensiuni reduse, facand cu acestea un sunet-click atunci cand este fericit sau suparat. Colorarea in organism este de culoare portocalie, de la albicios-portocaliu la rosu-portocaliu, dar mai palid in momente cand este slabit sau speriat, fondul fiind separat de trei benzi transversale negre mai late. Primul rand, trece prin ochi; incepe al doilea in partea din fata a inotatoarei dorsale si ruleaza pana la burta,cea de-a treia incepe la fin dorsala si se extinde la fin anal. Pedunculul caudal, pectoralele, si anal sunt toate in culoarea rosie. Pestele are o coloana vertebrala mobila care se afla intr-un canal de sub ochi, care poate fi prelungit ca un mecanism de aparare. Coloana vertebrala poate provoca o rana dureroasa, dar lovitura nu este veninosa. De asemenea, poate fi utilizat ca un instrument de ruinare, deoarece este setat aproape de gura. Exista variatii regionale de culoare in cadrul speciei; aripioarele pelviene ale pestelui din Borneo sunt portocalii, roscat si negru, in timp ce aripioarele pelviene ale pestelui din Sumatra sunt complet portocaliu roscat. Culorile Loach Clown poate disparea atunci cand sunt speriati, neaclimatizati intr-un rezervor nou, sau bolnavi. Culorile sale in mod natural se estompeze cu varsta. Social: Un peste bun pt comunitate si are disponibilitatea de a se adapta in preajma unor specii de dimensiuni mari. Loach Clown ar trebui sa fie pastrat in bancuri de cate cinci pesti sau mai multe grupuri. Loaches Clown sunt nocturni si timizi cand sunt introdusi pentru prima oara in acvariu, dar in scurt timp el devine prietenos fata de proprietar sau fata de semeni. Botia este genul de specie extrem de sofisticata cu structuri sociale si o parte din comportamentul foarte ciudat pe care-l detine ne face sa-l admiram, fara a ne plictisi pentru ca mereu este capabil sa se inventeze in comportament. Un grup se va stabili un ordin de "ciugulirii", si acolo va fi o Loach Alpha – pe la noi asa numitul Mascul Alpha, care in cazul botia cel mai adesea este o femela, care va conduce grupul. . In timpul eventualelor dispute, Clovni pot schimba culoarea considerabil, de multe ori alarmand proprietarul. Clovni se vor angaja la ceea ce numim "Loach-dans", asa cum sunt infatisati in fotografie atasata. Intregul grup poate fi ca un tambur: impletind virtual intr-o orientare verticala asa numitul dans, un grup isi poate mentine acest comportament pentru un timp destul de lung. Nou introdusi, grupurile de peste de la o stare nefamiliara pot actiona in acest fel la un interval de cateva zile dupa introducerea lor. Un alt comportament ciudat, comun pentre cele mai multe Loaches este obiceiul de a dormi in locuri ciudate. Un nou proprietar poate fi perturbat cand il va gasi pe peste cu o “stabilire” pe o parte sau cu susul in jos, de multe ori sub unele decoruri sau intr-o structura tip pestera, aparand dupa mai mult timp din nou in peisaj, fiind uneori dat disparut. Acest peste face click-zgomote atunci cand speriat sau in incercarea de a speria pe ceilalti pesti... Durata de viata: 15 +; aceasta specie creste foarte incet. Intretinere: Spre deosebire de alte tipuri din familia sa care sunt activi numai noaptea, Loach clovn este foarte activ in timpul orelor de zi. Este foarte pasnic, cu semenii sai si alte specii, ei prefera sa aiba tovarasi de “alergatura” cu care se va forma o scoala. Calitatea apei este esentiala pentru mentinerea loaches sanatos, aceasta trebuie sa aiba parte de apa foarte curata , bine oxigeneta, si calda. Loaches sunt in special predispusi la infestari Ick, si ar trebui sa fie urmarit indeaproape ori de cate ori apar pesti noi sau se adauga plante in rezervor. Botia sunt foarte sensibili la unele medicamente de aceea se recomanda ca tratamentele sa fie supravegheate de personae cu experienta in cresterea acestora pentru ca: dee multe ori dozele trebuie sa fie reduse la jumatate pentru a fi in siguranta,. Cititi cu atentie informatiile referitoare la produs inainte de a trata Loach dvs., in cazul in care sunteti nevoiti sa aplicati singuri tratamentul fara sprijin experimentat! Pentru ca ei prefera sa traiasca in scoli, este intelept sa pastrati trei-cinci sau mai multe grupruri intr-un rezervor functie de dimensiuniile acestuia. Intretinerea ca dificultate poate fii considerata medie/intermediara Un proprietar pasionat, de acest peste, ar trebui sa ia serios angajamentul pe termen lung pentru cresterea unui grup a acestei specii, deoarece acestuia in va fi necesar un acvariucu dimensiuni tot mai mari, mai mult, acestia au potential de a trai cel putin de doua ori mia mult de cat unii caini de talie mica. Achizitionarea de catre un incepator este considerata ca fiind o alegere proasta, in ciuda disponibilitatii lor pe scara larga in magazinele de peste. Ei fiind foarte sensibili, in cazul in care nu este aclimatizat corespunzator acvariul sau intretinerea acestuia lasa de dorit. Se sugereaza ca acvariu sa fie proiectat in jurul cerintelor speciei, iar asocierea acestui asa fie facuta cu specii compatibile. Dieta: omnivori, Clovni accepta o mare varietate de produse alimentare uscate si vii, dar preferinta lor este pentru alimentele vii, mai ales viermi sau melci. Reproductie: Exista foarte putine cazuri documentate, de loaches clovn, referitor la reproducerea in captivitate, acestea fiind practic necunoscute; cel mai probabil pentru ca , niciodata nu a ajuns la maturitatea sexuala, intr-un acvariu. In natura, Loach Clown ruleaza aplicatia in timpul sezonului ploios prin formarea de “spuma”. Se zvoneste de unele reproduceri fortate prin utilizarea de hormoni la fermele piscicole de la tropice, practica folosita si in Cehia. Ca o consecinta rezulta informatii foarte putine despre nevoile lor de reproducere.

?

8

Re: Symphysodon Discus

Loach-dance

?

9

Re: Symphysodon Discus

Denumirea stiintifica: Macrostomus Cyprinion Denumirea comuna: Garra rufa sau Doctor fish Habitat: Peste Garra Rufa s-au descoperit la inceputul anilor 1800 in Iordania, bazinele hidrografice ale raurilor Tigru si Eufrat, rauri de coasta in Turcia de sud si Siria de nord. Temperatura: Aceste pesti pot trai in apele calde de temperaturi de aproximativ 35 C la 43C. Dimensiune / lungime: pana la 7 cm Parametrilor apei: pH neutru aproape de 7,3 Familie: Cyprinidae Durata de viata: 6 ani Intretinere: Stabilirea unui sistem simplu de intretinere a acestui peste la casa dvs. Garra Rufa este simplu de intretinut daca stii elementele de baza de intretinere ale unui acvariu. Cei mai multi oameni sunt preocupati de modul in care sa aiba grija de peste, dar in prim plan este preocuparea in cea ce priveste calitatea apei. De regula pestele Garra Rufa prospera in apele curate si calde la o temperature care este aproximativ egala cu temperatura unui corp uman. La aproximativ 36 de grade Celsius si un pH neutru aproape de 7.3, acest parametru de apa este extrem de favorabil pentru peste pentru a putea lucra din plin la minuni sale…. Peelingul …. cred ca am captat atentia doamnelor…………. Acest lucru este extrem de important in cazul in care doriti sa aveti un spa de succes pe baza de peste….. viu. Apa calda va inmuia, de asemenea, pielea de pe persoana pentru a usura actiunea pestiilor de a ciuguli pielea moarta. Aceasta temperatura va crea o senzatie de cald si de relaxare la care se adauga un masaj cu furnicaturi din partea pestiilor. Ei sunt pesti sunt unici, care pot trai in mediu ostil, pentru alte tipuri de peste, cum ar fi apele foarte calde. Ei se ascund in zonele cu pietre si vegetatie, si sunt “locuitorii” de fund, iar in general se hranesc cu alge. . Din cauza penuriei de produse alimentare in aceste ape calde, acesti pesti pieptene si-au dezvoltat abilitatea neobisnuita pentru a se alimenta cu piele moarta si/cu scabie umane. Garra Rufa ca peste este o specie protejata in Turcia punct de vedere juridic. Toate acestea au fost din cauza unei intalniri “cu sansa” pentru un pastor (printre alte povestiri), care raspandi prin cuvantul lui, abilitatile de vindecare a pestelui Garra Rufa. Se pare ca a dat peste o mlastina in momentul in care a avut un picior ranit. Micutii pesti au inconjurat piciorul bolnav, si i-au vindecat rana. Imediat, cum a descoperit ranile vindecate, el a inceput sa se raspandeasca in jurul sau poveste minunata si asa au inceput vizitele efective de oameni la izvoarele termale de Garra Rufas , pentru a urma un tratament pentru boli de piele. Acum, in zilele noastre s-au deschis luxoase centre Spa pe baza actiuniilor miraculoase ale acestui peste. Pesti manaca celulele moarte de pe piele si ofera practic un adevarat peeling mecanic si enziamtic. In timp ce pestele doctor se hraneste el elibereaza o secretie enzimatica, care sta la baza multor creme dermatologice. Aceasta enzima are rolul de a echilibra ph-ul pielii si ajuta celulele bolnave sa se regenereze, intr-un mod mult mai rapid decat prin vindecarea de la sine. Pesti s-au dovedit a fi eficienti si cazul traumelor musculare, disfunctionalizati reumatice, neurologice sau psoriasis. Tratamentul se face prin suctiune, pesti Rufas Garra sunt inofensivi si nu au dinti ...deoarece aceasta specie de peste nu posesa dinti fata de celelalte specii de pesti care au acelasi rol dar provoaca rani. Un alt avantaj este reprezentat de faptul ca pestele continua actiuniile sale curative chiar daca este satul => un peeling de durata…… Acum intrebarea este Doamnelor nu vreti un acvariu?!?!?!?

?

10

Re: Symphysodon Discus

foto garra rufa

?

11

Re: Symphysodon Discus

pedichiura....garra rufa

?

12

Re: Symphysodon Discus

Articol dedicat +sanitarul+, el fiind cel care a solicitat acest articol..... Denumirea stiintifica: Costatus Platydoras (Linnaeus, 1758) Armatulus Platydoras Denumirea comuna: Raphael Catfish Sinonime: Impostor somn, Raphael somn cu dungi, Catfish vorbitor cu dungi Habitat: Raphael este frecvent intalnit in Amazon, Tocantins, Parnaiba, Orinoco, Essequibo, si in rauri din Guyana si Surinam din America de Sud. Familie: Doradidae Parametrilor apei: pH 5.8 - 7.5, apa putin mai moale si usor acida este benefica, dar nu esentiala ca si cerinta ,dH interval: 2 - 20 Temperatura: 23.0-30.0 C Dimensiune / lungime: Max: 24.0 cm la exemplarul de sex masculin Dimorfismul sexual: diferentele sexuale nu sunt cunoscute, dar exista variante nesigure cum ar fi: Unii spun ca masculii nu sunt la fel de grasi, precum femelele care sunt mai rotunde fiindca transporta icre…. O alta modalitate de a se diferentia: se spune ca masculii au dungile mai inchise la culoare, pusa in evidenta de faptul ca femelele au o culoare mai crem intre dungi, in timp ce masculii au o culoare galbuie. Descriere fizica: Ei au tepii rigizi la terminatia pectorala. Somn in dungi Raphael are, de asemenea tepii mici si curbati de protectie de-a lungul corpului sau. Pielea lor dura permite pestelui Raphael sa tolereze o varietate mai larga de pesti de la pasnici - la alti mai agresivi, inclusiv unele cichlids. Este cel mai frumos din specia catfishes spinos. Organismul sau se largeste si se incheie la un punct situat la coada. Burta are un profil drept. Culoarea de baza a corpului este ciocolata maro. Trei dungi albe ii strabat corpul sub forma unui model atractiv pe de peste. Primul se intinde de-a lungul maxilarului de la varful botului pana la sfarsitul pectoralilor. A doua se ruleaza de la mijlocul fruntii in lungul unei creaste spinoase spre coada. A trei se desfasoara de-a lungul partii de sus a spatelui sau. Exista doua perechi de mreana, cate unul pe fiecare parte: inferioara si maxilarul superior. Aceasta somn, “vorbeste” - sunetul aparand atunci cand aceasta isi freaca inotatoarele sale pectorale una impotriva celeilalte. Sensibilitate: Sunt cunoscuti ca fiind delicat fata de tratamentele pentru Ich, astfel trebuie o atentie mai mare in aplicarea dozajului medical. Social: Raphael sunt pesti de top, de mijloc si de jos, dar in mod normal, locuitorii inoata in partea de jos. Un peste ideal de comunitate, cu un coomportament pasnic, insa se recomanda a nu fi pus in comunitate de pesti care-i pot intra in gura……Nu are probleme de sociabilitate de aceea poate fi asociat cu pesti: de la tretas la cichlide, de preferinta din America de Sud, dar se poate amesteca cu toti pestii comunitate, chiar daca uneori este un peste teritorial, acesta nu le face rau. Somn vorbitor se ascunde de multe ori in timpul zilei, si iese pentru a se alimenta la asfintit. Durata de viata: medie de 10 ani, desi au fost cunoscute situatii in care a trait mai mult de 15 ani Intretinere Pesteri sau tevile sunt o cerinta in cazul acestui peste, pentru a se este evita stresul pe termen lung sau posibilitatea de a confunda o incalzire pe post de refugiu pentru ca el sa se simta protejat si in conditii de siguranta. Ei nu sunt agitati si se adapteaza relativ usor conditiilor de apa, cu toate acestea se va opta pentru un rezervor cu o multime de locuri de ascuns. Se ia act de faptul ca acesta este trebuie intotdeauna sa contina o multime de locuri pentru ca acest peste sa se poata ascunde pentru a se evita stresul, care pot fi daunator pentru sanatatea lui. La inceput, aceste peste este timid si de multe ori nu se va afisa timp de cateva saptamani, chiar luni. Mai tarziu, el se va arata si in cele din urma si chiar va defila aproape in fata a rezervorului in cautare de produse alimentare, in cazul in care nu este hranit sa-i spunem: la timp. Este indicat ca in momentul capturarii acestui peste indiferent de loc(natura sau acvariu) sa nu fie folosita o unealta cu plasa, deoarece acesta metoda predispune pestele la blocarea tepii lor pectorali fin intr-o maniera foarte rigida, in aceasta plasa . Odata blocati intr-o plasa acesti tepii se elibereaza foarte greu si pot aparea lezini destul de grave atat la persoana cat si peste. Ca si metoda alternativa ar trebui folosita ca si varinata: capturarea pestelui cu ajutorul unei ispititoare de peste intr-o conducta din PVC sau sticla. Dieta: . Acestia sunt pesti de fund si si-au dezvoltat apetitul prin hranirea cu alimente bogate in proteine – carnivore, cum ar fi: Viermi de sange, rame, viermi si Tubifex. Ei pot manca, de asemenea, alimente congelate, fulgi sau comprimate Reproductie:.. Desi cunoscut ca un peste ce se reproduce prin depunerea icrelor, si nu au existat rapoarte inregistrate cu succes in captivitate. Din acest motiv, acesta trebuie sa fie un peste “salbatic” – capturat pentru a putea fi admirat in captivitate.

?

13

Re: Symphysodon Discus

si pestele.... of course cool

?

14 Editat de aqua (2010-02-04 19:32)

Re: Symphysodon Discus

Este un frumos peste ornamental
se gaseste in India de nord (HAMILTON-BUCHANAN,1882)
Durata maxima de viata,3-4 ani
Temperatura preferata,20 grade celsius
PH-UL 7.2 - 7.8
Duritatea 5-15 DH
creste pana la 12 CM
Dieta :omnivor
mananca : hrana vie,fulgi etc
Diferentiere sexuala: masculii sunt mai colorati si le creste coada mai mult ca la femele
face parte din familia ciprinidae
caracteristici:poate fi de culoare rozaliu sters si portocaliu,aripioarele sunt negricioase ,dar, principala lui caracteristica este bulina neagra care o are langa coada
Traiesc in zona de mijloc a acvariuluisi cateodata pe la suprafata,sarind imediat in ochii privitorului.
Cand dorm,isi deschid toate inotatoarele si li se decoloreaza bulina neagra de pe coada
La imperechere,ca toate ciprinidele,conchonius depune icre,dar dupe ce depun isi mananca puii,de aceea trebuie scosi din acvariu imediat dupa depunere .
la imperechere,se indica introducerea a 2 femele cu un mascul .
Aparitia puilor are loc de obicei dimineata
acestia eclozeaza in 24-36 ore ,dar asta depinde de temperatura apei .
dupa o zi,acestia se vor agata de geamul acvariului sau de plante .
dupa sase zile,puii incep sa inoate singuri si incep sa caute de mancare.
acestia pot fi hraniti ori cu mancare normala,eventual fulgi,foarte bine maruntiti sau cu creveti abia iesiti din ou.
Dupa mai multe teste,a fost reusita cu succes hibridizarea acestuia cu Puntius tetrazona
in timpul imperecherii,acesta este mai colorat decat de obicei.
acestora le place sa inoate in grupe de cate 5 sau mai multi,in acvariu de cel putin 30 de Cm,ceea ce ne indica ca nu este un peste pretentios la spatiu.Pentru culorile deschise ale acestor pesti,cel mai bine s-ar folosi pietrisul negru si fundalul negru de asemenea pentru a le scoate culorile in evidenta.
Acest peste a fost numit de catre Francis Hamilton-Buchanan drept cyprinus conchonius.

Unfortunetaly ,most of the times,The ignorants stand out more than the wise

15 Editat de ciprian01 (2009-12-02 03:28)

Re: Symphysodon Discus

Acvariu de 350 L brut! Lumina 18W! Si totusi plantele cresc normal....!
Este un acvariu platat dedicat discusului!

Calitatea fotografiilor nu este prea buna dar...!

16

Re: Symphysodon Discus

foto 2

17

Re: Symphysodon Discus

foto 3

18

Re: Symphysodon Discus

o poza mai clara de la mine

Unfortunetaly ,most of the times,The ignorants stand out more than the wise

19

Re: Symphysodon Discus

ala de mai sus e barbus tetrazona lol:lol:
nu e nimic smile
se mai intampla
asta pe care l-am pus eu este puntius conconius

Unfortunetaly ,most of the times,The ignorants stand out more than the wise

20

Re: Symphysodon Discus

aici postati toate articolele legate de pesti. dorim sa facem ca un index. nu incarcati cu 100 de poze. o poza buna si sa fie sugestiva sau maxim 2 in care sa se vada exact exemplarul descris.