Si cum a trecut un timp, de cand am mai postat nimic, revin cu imagini cu noul locatar si cu povestea lui Georgica (fost John) sau John George.
Cei care au urmarit topicul "mamica de caras bolnav", stiu despre ce este vorba. Pe scurt, fiindca Allexya a intampinat dificultati in a-l tine pe John, l-am adoptat eu.
Allexya fiind in Bucuresti, eu in Oradea... ne-am tot gandit la o solutie in a-l trimite pe John in conditii bune si decente, asa ca ne-am decis sa-l trimita cu trenul. Seara a fost pus pe tren din Bucuresti, iar dimineata a fost in Oradea. Allexya mi-a spus ca John se afla in vagonul al 5-lea de la locomotiva, iar persoana care il aducea pe John se numea George.
Bine-nteles ca pt. mine emotia a fost foarte mare... o gramada de ganduri mi-au trecut prin minte, in noaptea in care John calatorea inspre mine.
Si acum... povestea....
Stiam ca trenul de Bucuresti ajunge in jurul orei 8:30 in Oradea, asa ca, cu o ora inainte eram gata, imi savuram cafeaua si :smoke asteptand cuminte sa se apropie minutul de mers la gara.
Pe la 8 fara 10 minute, sotul meu, imi zice ca totusi el telefoneaza la gara, sa stim ora exacta la care ajunge trenul. Suna, si la intrebare ii raspunde o voce nazala "trenul de Bucuresti tocmai intra in gara".
???!!! Poftim??? nu se poate... Noi avem vreo 8 Km de facut pana la gara, printr-un oras plin de semafoare... Am pornit in mare graba, si ma tot rugam, nu cumva sa plece trenul... Ce-o sa se intample cu John? Oare ajungem la Satu-Mare cu masina, inaintea trenului?... Emotiile erau la maxim. Chiar ma gandesc ca numai Divinitatea a putut face ca toate, dar absolut toate semafoarele din oras sa le prindem pe verde. Va imaginati probabil... parcata masina in graba, alergat la ghiseu, mai este trenul in gara? La ce linie?
Fuga pe peron, si numarat vagoanele... Tragem de clanta usii sa intram... repede sa nu porneasca trenul... usa inchisa.
Am inceput sa ma agit si mai tare, si un domn care statea la tigara pe peron, ne spune sa urcam din vagonul 4 in vagonul 5. Fara sa gandim, asa facem. Fiind vagon de dormit, era liniste, iar oamenii... dormeau. Evident, ca tropaitul fugii noastre prin vagon, a trezit cativa. Batem la usa conductorului, si-l intrebam? Sunteti George? La care omul, proaspat trezit din somn, spune.. Nu! Dar noi asteptam un „colet” de la Bucuresti... Stati putin cat e ceasul, ne intreaba omul, fiindca mai este un tren care a pornit aseara din Bucuresti, si ala trebuie sa ajunga la 8:32 in Oradea.
Rasufland usurati, am coborat din vagon, si am asteptat al doilea tren.
Cand s-a anuntat in difuzoare ca intra in gara eram deja, la linie.
Numaram din nou vagoanele si... vagonul numarul 5 .. nu era.. Erau doar 4 vagoane de dormit. Nu se poate! Poate ca John a ramas in Cluj! Fiindca la Cluj, se scot din vagoane... Extraordinar!
Sotul meu, mai cu picioarele pe pamant, intra in vagonul al 5-lea de la locomotiva si intreaba „nasul” de acolo, daca are vreun coleg George. I se spune sa intre in vagonul 4 de dormit, sa incerce acolo... Intra, intreaba de Geroge, si omul ii spune ca el este... doar sa inmaneze un pachetel, unui domn cu un copilas. El primise un iepuras de Paste. Am asteptat cu sufletul la gura, sa-mi vad si eu „pachetul”... cand ni s-a dat am rasuflat usurata...
John, era bine, s-a agitat doar putin cand s-a vazut in lumina ...
Am ajuns cu bine acasa, iar dupa aclimatizarea care a durat 2 ore, mi-am facut curaj, si l-am pus in noua lui casa.
Aceasta este prima fotografie, cautand deja, dupa mancare...
Life is better with animals... Life is better with friends
Acvariu: 115x45x50h, Prietenii mei: 2 voalati callico, Sirena & Nemo; un red cap oranda, Jimmy; un waikin, Mimi ; Toti carassius auratus.
la asta ma refeream.
sper ca o sa am timp sa imi fac si eu un nano cu plexi curbat 
Totusi cu ce ma mandresc cel mai mult la acvariile mele, e faptul ca nu folosesc fertilizare, co2.. Doar lumina de calitate.. Si inca ceva, de ele se ocupa mama, eu student fiind, ajung acasa doar in weekend, in rest mama le da de mancare..
