1 Editat de Faye (2014-03-08 03:35)

Subiect: Buna, eu sunt Pacala!

Mi-am luat inima-n dinti si m-am hotarat sa va spun povestea lui Pacala. Nu ca mi-as fi dorit prea tare, dar asa zice regulamentul, sa ne prezentam, deci, cu toata jena: Buna, eu sunt Pacala, din Bucuresti!
Sunt convinsa ca ati mai citit aceleasi balarii de N ori si ca probabil deja e plictisitor si enervant, dar deh, regulamentul e regulament.
Deci! Acum 3 saptamani ma duc eu(Pacala) la Cora sa-mi iau branza si zarzavaturi, iar in drum spre casa ma opresc si la Pet Shop sa cumpar mancare pentru fauna apartamentului. Si mi se nazare pe doi carasei aurii cat unghia, saracii. Aveam acasa doua boluri de vreo 6 litri si mi-am zis ca daca pestisorul ala din desene animate traieste intr-un bol de cand eram eu mica si inca n-a murit, de ce n-ar trai si ai mei? Ratiunea imi soptea in urechea stanga ca s-ar putea sa nu fie bine ce fac, dar eu sunt genul de persoana care vrea totul ieri. Totusi, ca sa fiu sigura, intreb vanzatorul daca bolul meu de acasa e ok pentru carasei, iar omul ma asigura ca toata lumea ii tine in boluri, ca sunt foarte rezistenti, bla, bla. Imi zice ca pot reveni peste cateva zile sa le iau o pompa de aer, daca va fi necesar. Eu, cumparator serios iau si pompa, ce rost are sa mai astept cateva zile? Iau si mancare si plec fericita cu punga acasa.
Spal bolul (fara detergent) il dezinfectez cu o solutie albastra pe care mi-a dat-o omul si pun pestii in bol, impreuna cu apa din punga cu care au venit. Mare minune ca m-a dus capul totusi sa nu pun peste ei apa de la chiuveta. Inotau amaratii in cam 3 cm de apa. Pana seara am reusit sa umplu treptat bolul pe jumate, cu apa fiarta si racita. Am bagat si pompa(Resun) in functiune. Pe cutie scrie silentioasa, dar face exact ca o drujba. Le dau si mancare la greu, sa nu sufere pestisorii si ma asez satisfacuta sa-i privesc.
Peste noapte, nu se putea dormi in casa de zgomotul pompei, asa ca am oprit-o. Daca omul a zis ca pot veni s-o iau peste cateva zile, inseamna ca nu-i bai daca o opresc cateva ore.
Eh, dimineata tragedie! Pestisorii respirau amandoi la suprafata, clar nu aveau oxigen, iar apa era o mixtura de noroi cu lapte. Tre’ sa fii mult mai prost ca mine, sa nu realizezi ca; Bol = Nu bine!
Le pun pompa de aer in functiune, scot vreo 2 litri din apa aia jegoasa si completez cu vreo 3 litri de apa lasata peste noapte la statut, dezafectez un raft din biblioteca, singurul loc din casa unde as putea sa inghesui un acvariu si plec la Obor cu dimensiunile in dinti.
Si gasesc un bazin care se potriveste fix in raftul meu. Iau si filtru, iau si neon, incalzitor, termometru, pietris, aspirator substrat, colant, ce sa mai, eram sigura ca am facut treaba buna! Ba chiar cand m-am vazut cu palatul in brate, m-am gandit ca s-ar simti singuri pestisorii in el si mai iau vreo 7 sa le tina de urat.
Acasa asez pietrisul fiert si clatit in vreo 10 ape, pun apa aia murdara in care au stat pestisorii + pestii vechi + pestii noi + inca pe atat apa proaspata statuta. N-am vrut sa cumpar niciun fel de chimicale asa ca am umplut acvariul treptat adaugand apa de 2, 3 ori pe zi, pana am ajuns la nivelul la care puteam pune in functiune filtrul. Asta fiind a doua zi pe seara. Pana atunci au stat pestii numai cu drujba de aer, in apa foarte tulbure. Dupa ce am pornit si filtrul, ma asteptam sa se intample o minune si sa se limpezeasca apa asa, cam cat ai bate din palme… hai, nu chiar, dar macar intr-o zi!  Si trece ziua, si trec doua zile si apa mea seamana a lapte din ce in ce mai mult! Si intr-un final imi da prin cap sa fac ce trebuia sa fac de la inceput! SA CITESC!! 
De atunci am citit forumul din cap in coada, extraordinar cat de mult am invatat de aici.
Acum stiu ce am de facut, dar pana pun lucrurile la punct, incerc sa mentin situatia asa cum este, cu sifonat si schimb de 10 l de apa zilnic. Am avut noroc de pestisori sanatosi si rezistenti (cel putin pana acum) iar ei au avut ghinionul sa dea de un stapan ca mine.
Daca trebuie neaparat sa dati cu pietre(stiu ca merit!) macar alegeti bolovani mai mici!

Acvariul:
Bazin 55/28/33 Volum 50 L net
Filtru Intern AquaEl 1Plus 320l/h
Pompa de aer Resun care functioneaza doar pe timpul zilei
Incalzitor 150 W
Neon 8W
Termometru care minte
Substrat pietris 2-3 mm si cateva cataroaie pe post de aquascaping
Fundal care nu-mi place dar parca e o idee mai bine decat sa se vada un manunchi de fire in spate.
Temperatura apei setata la 26 de grade, termometrul arata 29. L-am testat intr-un pahar cu multa gheata si putina apa, imi arata 3-4 grade.

Flora:
2 Anubias Petite mici si amarate care stau sa moara, luate de proba sa vad daca le rezista caraseilor.

Fauna:
5 Carasi aurii(mai mult cu 5 decat trebuia) si anume:
Clovnul - Calico pe o parte, bicolor pe partea cealalta
Papadia – Portocaliu simplu care a crescut enorm in 3 saptamani
Mura – Oranda alb cu sapca rosie
Umbra – Black Moore care si-a castigat numele pentru ca parea o umbra in apa aia tubure
Si Fluturasul – Mic si delicat, e preferatul meu

2 Ancistrusi mititei fara nume, pentru ca nu pot sa-i deosebesc
2 Kuhlii cu aceeasi problema ca si ancistrusii

Hrana:
Tetra Discus
TetraMin
Tetra Pro Colour
Tetra Algae Pro
O chestie pe care am luat-o in prima zi din Cora si care pluteste – nu le mai dau
Spirulina
Castravete, dovlecel, salata
Gata, am terminat romanul.

PS: Cei cu acvariile alea superbe mari si cu apa cristalina, cu peisaje de vis ar trebui banati de pe forum, sau macar sa li se interzica sa mai posteze poze, ca sa nu-i complexeze pe astia ca mine. smile


Later edit: Am pus si-o poza dar nu apare.

2

Re: Buna, eu sunt Pacala!

bine ai venit
sa inteleg ca daca ai citit tot ai inteles treaba cu ciclatu bla...bla...bla...
la plante daca vrei ai nevoi de lumina mai puternica 8w la 50 l este putin
carasei din cate stiu se simt bine in apa mai rece
bafta

3

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Multumesc!

Acum stiu care e treaba cu ciclatul, dar daca eu am pus caruta inaintea boilor si am cumparat intai pestii si abia pe urma acvariul incerc sa mentin situatia stabila pentru un timp cu schimburi dese de apa (25% zilnic).
La carasei nu am de gand sa renunt, asa ca se vor muta intr-un acvariu de 250 L in maxim 2 luni. Iar temperatura apei pentru carasi, e un subiect controversat, parerile fiind impartite. Cei care mi i-au vandut ii tineau la 27-28 de grade. M-am gandit eu ca 26 ar fi ok si pentru carasi si pentru ancistrusi si pentru kuhlii.

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Faye A scris:

Mi-am luat inima-n dinti si m-am hotarat sa va spun povestea lui Pacala. Nu ca mi-as fi dorit prea tare, dar asa zice regulamentul, sa ne prezentam, deci, cu toata jena: Buna, eu sunt Pacala, din Bucuresti!
Sunt convinsa ca ati mai citit aceleasi balarii de N ori si ca probabil deja e plictisitor si enervant, dar deh, regulamentul e regulament.

   Bine ai venit, sau ca ai venit, Pacala lol
   M-am simtit destul de bine in compania comentariilor tale, dar nu si in compania situatiei pestilor tai smile
   Regulamentul spune sa te prezinti, ca si cum ar fi ciudat sa intri in casa cuiva care nu te cunoaste, fara sa te prezinti... nu ca asa trebuie ci ca asa ar trebui sa faca toti big_smile
   Restul detalilor... astept sa se mai stranga comentarii! Momentan am numai critici... asta fiind si motivul big_smile

5

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Multumesc!

N-am nimic impotriva regulamentului. Faptul ca ma simt eu cu musca pe caciula stiind ca mi-o iau dupa ceafa, e vina mea, nu a gazdei.
Imi dau seama ca situatia pestilor mei nu e stralucita, dar sper sa reziste inca un pic.
Iar in ceea ce priveste criticile, abia le astept! Poate am mai facut si alte greseli de care inca nu mi-am dat seama. Nu ma mototolesc cand sunt criticata, ba din contra, profit si mai invat.

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Apropo de carasei si de temperaturi... urmareste filmuletul urmator, cu o varietate nu foarte comuna de carasei, respectiv Ranchu Lion Head, la ce temperatura le arde ce coțăit lol (minutul 1:25).
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=REcWcqoZUoY[/youtube]

7

Re: Buna, eu sunt Pacala!

E ger acolo la ei!
Temperatura asta ma tine in ceata de doua saptamani. Fiecare spune altceva. Ba ca rece, ba ca nu rece, ba ca astia de acvariu nu sunt la fel ca aia din iaz, eu i-am tinut la 26 gandindu-ma ca asa au fost obisnuiti si n-am vrut sa le provoc un soc.
Citisem ca si tu ai/ai avut carasei. La ce temperatura ii tii? Si cum impaci si capra si varza(caras +ancistrus)?

8 Editat de Ancistrus (2014-03-08 02:31)

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Faye A scris:

Citisem ca si tu ai/ai avut carasei. La ce temperatura ii tii? Si cum impaci si capra si varza(caras +ancistrus)?

   Momentan am ramas doar cu capra (carasii) deoarece varza (plantele) au fost decimate in totalitate (cu anumite exceptii)! big_smile Sub 20°C se simt parca din ce in ce mai bine!
   In continuare pot spune, nu doar din experientele mele, ca acesti pesti apreciaza temperaturi sub 23-24°C!

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Bine ai venit! Multi dintre noi tot asa am inceput, pesti multi, acvariu neciclat etc ...la mana vanzatorilor, ia pesti cat mai multi ca nu ne problema big_smile Ce conteaza este sa ne dam seama ce si unde am gresit.

10 Editat de Faye (2014-03-08 03:30)

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Multumesc pentru primire!

Incerc sa mai pun o poza, poate de data asta merge.
Ma gandeam sa folosesc acvariul asta pe post de sump, daca tot il am si ocupa locul in casa, asta dupa ce-l iau pe cel mare.
http://i60.tinypic.com/34phzkm.jpg

11

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Salut ma cheama Dan nu sunt novice in acvaristica dar nu am foarte multe cunostinte, acum am un acvariu de 80L/35l/45hh si vreau sa-mi fac unul de 80L/40l/55h si vreau sfatul si parerile voastre in legatura cu inaltimea daca este in regula 55 cm si din ce sticla 8mm sau 10mm.astept opiniile voastre.Va multumesc CU RESPECT

12

Re: Buna, eu sunt Pacala!

neb A scris:

Salut ma cheama Dan nu sunt novice in acvaristica dar nu am foarte multe cunostinte, acum am un acvariu de 80L/35l/45hh si vreau sa-mi fac unul de 80L/40l/55h si vreau sfatul si parerile voastre in legatura cu inaltimea daca este in regula 55 cm si din ce sticla 8mm sau 10mm.astept opiniile voastre.Va multumesc CU RESPECT

salut, deschide subiectul aici.
http://www.acvariidevis.ro/forum/forum/20/sa-facem-cunostinta/

Repar electronice si electrocasnice0729803578
si filtre externe EHEIM.

13

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Unde gasesc lintita?
Am cautat la Zoomania si inca un pet shop care se ocupa si de acvaristica, dar s-au uitat ciudat la mine. Vanzatorul de la Zoomania mi-a raspuns hotarat ca nu au, desi a recunoscut candid ca nici nu stie ce e aia, sau la ce foloseste.

14

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Cred ca lintita vei gasi intr-unul din acvariile colegilor de pe aici de pe forum, strecurata orintre alte plante de suprafata.

Am avut dar am scapat de ea. big_smile

Bun venit.

15

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Multumesc Eliana!

Nimeni nu stie de unde se poate cumpara lintita?

16

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Poti pune un anunt aici si posibil sa gasesti destul de repede.

17

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Faye A scris:

Acum stiu ce am de facut, dar pana pun lucrurile la punct, incerc sa mentin situatia asa cum este, cu sifonat si schimb de 10 l de apa zilnic. Am avut noroc de pestisori sanatosi si rezistenti (cel putin pana acum) iar ei au avut ghinionul sa dea de un stapan ca mine.


In cazul in care dupa greselile initiale ai citit, precum ai zis si te-ai  chinuit si vei lua si un acvariu de 250L, eu pot sa spun ca nu sunt chiar asa de ghinionisti pestisorii tai  :fok
Bine ai venit

18

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Multumesc, Miloaleko! Bine v-am gasit. smile

Revin cu o veste buna, una proasta si o dilema.
Vestea buna este ca am luat un acvariu mai mare pentru copilasi. Vestea proasta este ca nu il pot pune in functiune deocamdata, din cauza lipsei spatiului. Trebuie sa fac modificari radicale in casa si asta cere ceva timp. Dar curand... smile

Dilema: Am gasit prin casa un tub de silicon Den Braven, pe care il luasem candva pentru o problema la baie, pe care n-am remediat-o nici acum. Asa ca m-am apucat sa construiesc pesteri pentru ancistrusi si kuhlii din tevi de PVC imbracate in pietris similar cu cel folosit pentru substrat. Rezultatul final arata tare bine! Mandra de realizare imi arunc un ochi pe tubul de silicon, pe care scrie: "A nu se folosi pentru construirea acvariilor."
Hopa! Tubul este acesta:
http://i61.tinypic.com/2evrbcn.jpg
Acum intrebarea mea este: nu e bun pentru ca e toxic, sau nu e bun pentru ca nu sunt lipiturile suficient de rezistente la construirea propriu-zisa a unui acvariu? Dilema: pun pesterile in acvariu sau in cosul de gunoi?

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Nu cred ca este toxic pentru pesti (din momentul in care s-a intarit/uscat), instiintarea are legatura cu faptul ca lipitura nu este chiar asa rezistenta in timp la apa...posibil ca si pietrele sa se dezlipeasca in timp...Cel mai bine dupa ce se intareste siliconul pune-le intr-o galeata/vas ceva cu apa si dupa cateva zile verifici lipitura (cu ocazia asta scapi si de eventualele chimicale din silicon).

20

Re: Buna, eu sunt Pacala!

Saru'mana mult!!