Articol scris de Andrei Plesu: Limba romana in criza Am mai spus-o, fara niciun efect: limba romana trece printr-o lunga si grea suferinta. Toti cei care asista compatimitor la aceasta agonie sunt neputinciosi. Tratamentul ar trebui sa vina de sus, de la institutii impozante, cum ar fi Ministerul Educatiei si Cercetarii sau Academia Romana. Dar o anumita eficienta ar putea avea si reprezentantii presei scrise si vorbite, profesorii, oamenii de litere si parintii. Modele de folosire ingrijita a limbii ar trebui, in principiu, sa ofere si oamenii nostri politici, de la ministri la parlamentari. In realitate, nu se intampla nimic sau se intampla exact contrariul a ceea ce ar trebui sa se intample. La toate nivelurile, se vorbeste prost romaneste: se folosesc termeni improprii, se fac greseli penibile de gramatica, se muta delirant accentele de pe o silaba pe alta, se construiesc propozitii si fraze talambe, se rosteste rudimentar, se intoneaza precipitat, sleampat, rastit. Crainicii emisiunilor de stiri imita o melodie a enuntului imprumutata, nu se stie de ce, de la CNN, adica dintr-o alta limba. La tot pasul auzi inovatii lexicale implauzibile, formule sui, nume proprii stalcite. O grija nevrotica de a evita cacofonia duce la complicatii ridicole si inutile („ca si profesor", in loc de „ca profesor", ca si cum fara „si" expresia ar suna cacofonic). Se spune tot mai frecvent „am servit" o friptura, in loc de „am mancat", cand in realitate de „servit" se ocupa chelnerul. Se prefera „am lecturat", in loc de „am citit" si „am vizionat" in loc de „am vazut".
Se crede ca „lucrativ" inseamna „care lucreaza" (si nu „care aduce castig", cum este corect), ca „fortuit" inseamna „fortat" (si nu „intamplator") sau ca daca la un dialog iau parte trei insi, dialogul devine „trialog". Nu mai vorbesc de folosirea epuizanta, identificabila si la „baieti fini", a lui „care", atunci cand trebuie spus „pe care". Accentele au intrat cu totul in deriva: se spune „furie" (accent pe „i"), „editor" (accent inexplicabil pe „i") si cate si mai cate
Numele proprii sunt pocite sistematic, tot prin mutarea accentului in pozitii barbare (Becali se pronunta cu accentul pe „e", Cinteza cu accentul pe „i") sau prin inlocuirea diftongilor prin hiat: Funeriu (trei silabe) se pronunta in patru silabe (Fu-ne-ri-u). La fel Ciubotariu, Pascariu etc. Pe cand „Nechifor Cot-ca-ri-ul"? Lista schitata mai sus s-ar putea extinde la proportiile unui volum masiv. Si nimeni nu pare cu adevarat ingrijorat. Vorbim de „criza" in toate domeniile, dar nu observam ca in materie de limba criza pare cu adevarat ireversibila. Debitam, oricand, patimase discursuri patriotice, dar siluim limba materna cu o nesimtire de venetici. Cu atat mai bine venita e ideea Editurii Humanitas e a republica trei lucrari ale lui Alexandru Graur, care reusesc miracolul de a colectiona si corija simplu, riguros si, adesea, cu un umor trist infinitele derapaje la care e constransa limba romana de raufacatorii ei. Le recomand cu insistenta, cu disperare, tuturor si, mai ales, celor pentru care vorbitul si scrisul sunt o meserie. Iata titlurile: „Capcanele limbii romane", „Mic tratat de ortografie" si „Dictionar al greselilor de limba".
Cine nu are o pasiune, nu este cu adevarat om!
Sa vedem cum vom stopa "trend-ul" posturilor care frizeaza analfabetismul. Nu-i nimeni de vina, toti sunt victimile timpurilor pe care le traim...
