Subiect: Adjuvant de sezon pentru mixtura discusi
Nu putini sunt aceia care adauga usturoi in mixtura de inima de vita, pentru combaterea parazitilor intestinali.
In cele ce urmeaza va propun un inlocuitor al acestuia, care din experienta proprie,
s-a dovedit mult mai tentant, benefic si mai tolerat de catre pesti. In cele ce urmeaza voi prezenta aceasta planta, mentionind ca majoritatea informatiilor au fost culese de pe internet, meritul meu fiind numai acela ca am folosit aceste informatii in beneficiul pestilor mei. Eu am decis s-o folosesc pentru ciclide africane, in momentul in care am aflat, acum aproximativ 2 ani despre asemanarile sale cu usturoiul in ceea ce priveste efectele terapeutice. De curind, incepind cu luna septembrie 2009, am introdus-o si in reteta proprie pentru mixtura din inima de vita, destinata hranirii discusilor. Extinderea folosirii acestei plante si in cazul hranirii altor grupe de pesti (in special fitofagi), o las in seama voastra, fiind convins ca merita sa analizati si sa incercati.
LEURDA: Allium ursinum
Este denumita si "usturoi salbatic" si apare primavara devreme, la sf. lunii martie, inceputul lunii aprilie. Poate fi gasita in zonele umede de cimpie si in zonele de padure, in luminisuri, poate fi recunoscuta dupa mirosul identic cu cel al usturoiului.
Leurda este mult mai bine tolerata de sistemul digestiv, fiind in acelasi timp mult mai puternica decit usturoiul (Allium sativum), cu care este inrudita. Frunzele se culeg in aprilie-mai, inainte de inflorire.
Are efect favorabil asupra aparatului digestiv, contribuind la curatarea acestuia, creste apetitul, intareste sistemul imunitar si imbunatateste activitatea intestinala.
Pentru cei care s-au descurajat, avind in vedere sursa relativ dificila de procurare a Leurdei, va spun ca o puteti gasi cu putin noroc si in pietele de legume-fructe, in sezonul care urmeaza. Eu unul am procurat-o din piata agro-alimentara de linga Unversitatea Dimitrie Cantemir din Bucuresti si din Piata Moghioros (Dr. Taberei). Am cumparat cantitati semnificative, pe care le pastrez in congelator. Sfatul meu este sa intrebati despre aceasta planta in orice piata ajungeti, astfel va sporesc sansele s-o gasiti.
Nu uitati ca ea apare la vinzare in lunile martie-aprilie, cel mai tirziu in mai si dispare destul de repede, odata ce infloreste, moment in care isi pierde mult din proprietati.