Scufundari in Marea Bariera de Corali

    Marea Bariera de Corali de pe tarmul de est si nord-est al Australiei este cel mai mare sistem de recif coraligen din lume, acesta cuprinde 3000 de recifuri si 300 de insule ce se intind de-a lungul a 2600 kilometri si acopera o suprafata de 344,400 km.
Pe acest tarm sunt prezente majoritatea oraselor din Australia, deoarece cea mai mare parte a continentului are un climat neprietenos iar populatia a ales sa se stabileasca in zonele mai putin aride.
Punctele de plecare pentru vizitarea Marii Bariere de Corali sunt numeroase insa eu am ales sa descriu un singur oras, Cairns deoarece acest oras este al doilea oras ca numar de turisti veniti, dupa Sidney, asadar cel mai vizitat din regiunea Marii Bariere.
Marea Bariera de Corali este pentru scufundatorii pasionati de vietuitoare marine, destinatia suprema dar din pacate ( sau din fericire, depinde de punctul de vedere) acest sistem este prea mare pentru a putea fi vizitat in intregime.
Pentru scufundatori, Marea Bariera reprezinta cea mai exotica destinatie din lume, care ofera dincolo de recifuri aproape nesfarsite, nisipuri fine si ape cristaline.

    In Cairns nu trebuie sa va faceti griji in legatura cu cazarea, cu restaurantele, cu transportul si altele deoarece aici veti gasi tot ce este necesar sau chiar mai mult. Cazarea se poate face la unul din numeroasele hoteluri, hosteluri, pensiuni sau locuri de campare pentru cei ce prefera cortul ori rulota si linistea naturii.

Tot in Cairns se pune la dispozitia turistilor un program de vizitare a recifurilor cu scufundari sau pentru cei ce prefera uscatul, pot calatori in ambarcatiuni cu hublouri de sticla in coca, prin care se pot admira coralii, confortabil, stand pe scaun. Aceste programe de vizitare dureaza o zi si pot viza locatii precum Green Island, Michaelmas Cay, Fitzroy Island sau altele din zona respectiva.
Programul incepe in jurul orei 8.00 dimineata si se incheie in jurul orei 17.00 si poate contine ceaiul de dimineata si pranzul dar si echipamentul necesar pentru 3-4 scufundatori, insa aceste aspecte se pot aranja in functie de preferinta fiecarui grup.

Un alt program interesant in special pentru cei ce doresc sa se scufunde intens in aceasta regiune include cateva nopti de cazare la bordul unui vas, in larg, astfel se pot realiza scufundari nocturne sau scufundari in zori ori la apus. Pachetul poate include cazare intre doua si trei zile, toate mesele incluse, ecipamentul necesar pentru scufundari, camere foto sau video de inchiriat, scafandru drept ghid si masti presurizate unde este cazul. Acest pachet, in functie de optiunile alese poate costa intre 200 si 600$.

Tot aici se mai pot urma si cursuri de scufundari la stadii diferite, de la “Learn to dive”, pana la “Rescue diver”, “Divemaster” sau “Instructor development course”, cursuri care atesta experienta dvs in scufundari la nivel international si care va permit scufundarea in locatii mai periculoase.

Pachetele turistice sunt foarte variate si pot fi modelate in functie de preferintele fiecarui grup asa ca nu trebuie sa va faceti griji in legatura cu acestea.

Locatiile pentru scufundari in regiunea Cairns:

1. Gradinile de corali dintre recifuri
Aceste gradini de corali sunt foarte accesibile, fiind situate in imediata vecinatate a tarmului. Sunt unele dintre cele mai frumoase recifuri si sunt accesibile tuturor scufundatorilor, atat celor experimentati cat si celor incepatori. Aici se pot intalni corali moi, scoici uriase, testoase marine si pesti mici de diferite specii. Pisicile de mare sunt numeroase in aceste regiuni si uneori pot fi vazuti chiar si dugongii, mamifere acvatice, rude apropiate ale lamatinilor despre care se crede ca ar fi dat nastere mitului sirenelor.

a) Tongue Reef
Are adancimi cuprinse intre 1 si 15 metri, poate fi un bun loc pentru scufundarile celor ce sunt in fazele de exersare sau in scopuri didactice, aici puteti vedea testoase marine, Cheilinus undulates, scoici uriase, castraveti de mare, mici pesti de recif de diferite specii si chiar cod.

b) Upolu Cay
Adancimea este cuprinsa intre 1 si 10 metri, este ideal pentru scufundari introductive, se pot observa scoici uriase si o multime de corali moi sau duri, uneori chiar si rechini sau testoase marine si pisici de mare insa cei mai frecventi sunt pestii mici de recif si castravetii de mare.

2. Recifurile exterioare
Recifurile exterioare difera intre ele astfel ca fiecare este unic in felul sau si multe din ele prezinta canioane sau fisuri pe care s-au fixat coralii si acum foarmeaza mai multe labirinturi ce pot fi vizitate. Aici se pot intalni pesti precum pestii-fluture, pestii-inger, pestii-papagal, pestii-clovn si este un loc ideal pentru fotografia subacvatica. Aceste recifuri sunt ideal pentru scufundarile nocturne, cand reciful difera foarte mult de acelasi recif vazut pe timp de zi.

a) Agincourt Reef
Cu o adancime cuprinsa intre 0 si 24 de metri acest recif este de fapt o inlantuire de mai multe recifuri de dimensiuni mai mici. Aici se pot vizita ramasitele unui vas taiwanez, scoici uriase, wrasse, testoase marine, murene, pesti din familia Grammatidae, Acanthuridae, Pomacentridae,   baracude, anemone, castraveti de mare si stele de mare.

b) Arlington Reef
Aici adancimea este cuprinsa intre 2 si 20 de metri, insa poate fi accesibila si novicilor sau snorkelilor, sunt numerosi corali moi, fapt ce ofera locului o uimitoare explozie de culoare, sunt numeroase specii de pesti mici si ocazional mai pot fi observate si testoasele marine.

c) Briggs Reef
Acest recif este situate la o adancime cuprinsa intre 1 si 25 de metri insa este accesibil atat celor experimentati cat si celor incepatori.  Aici pot fi observate nudibranhiate, viermi, stele de mare, rechini de recif cu varful inotatoarei dorsale alb, wrasse, Grammatidae, Acanthuridae, Pomacentridae, Chaetodontidae, Siganidae si chiar pisici de mare. In aceasta locatie ocazional mai apar si testoasele marine si vulturii de mare.

d) Coates Reef
Aceasta locatie nu este destinata incepatorilor, ci mai de graba celor de nivel intermediar, adancimea este cuprinsa intre 1 si 27 metri. Poate fi vizitata si cu ajutorul unui snorkel insa se recomanda echipamentul complet de SCUBA. Aici se pot vedea pesti din familiile Caesionidae, Pomacentridae, Centriscidae corali Acropora si stele de mare, castraveti de mare, creveti si altele.

e) Saxon Reef
Aici se poate scufunda sau se poate realize snorkelingul, deoarece adancimea este de 1-20 metri. In aceasta locatie pot fi vazuti corali Acropora, scoici uriase, creveti, anemone,  ace de mare, pesti-scorpion sau murene, ton, baracude si multe altele.

3. Recifurile din Nord
Recifurile din Nord include o serie de recifuri denumite Ribbon Reef, acestea adapostesc printre altele, o familie de cod, bancuri uriase de Maori Wrasse. Aceste recifuri ofera locatii uimitoare pentru scufundari ce prezinta o varietate uimitoare de corali, pesti, crustacee, moluste si altele. Aici se pot vedea scoici uriase, de doi metri in diametru, baracude, bibani de mare, pisici de mare.

a) Ashmore Reef
Adancimea este cuprinsa intre 1 si 27 de metri, este accesibil scufundatorilor de nivel mediu.  Caesionidae, Pomacentridae, Centriscidae, Chaetodontidae, Siganidae, rechini de recif , baracude, toate pot fi vazute in aceasta locatie, ideala pentru fotografii subacvatice.

b) Ribbon Reef nr.10

Are o adancime de 10 pana la 22 de metri si poate fi vizitat de scufundatori de nivel intermediar. Aici se pot vedea superbe exemplare de cod, de pana la 30kg fiecare, bancuri mari de Maori wrasse, red bass, Pomacanthus imperator, anemone, stele de mare, rechini. Aici, ca si in multe alte locatii ghidul poate hrani pestii oferind un spectacol inedit.

c) Bougainville Reef
Aceasta locatie este ceva mai adanca decat celelalte prezentate deoarece fundul marii poate fi chiar si la 40 de metri. Aici pot fi vazute nudibranhiate, rechini de recif cu varful inotatoarei albe, rechini gri de recif, viermi, Bleniidae, Caesionidae, Pomacentridae, Centriscidae, Chaetodontidae si chiar testoase marine.

d) Holmes Reef
Acest recif ofera turistilor ocazia de a vedea nudibranhiate, anemone, pesti din familiile Cirrhitidae, Pomacentridae, Grammatidae, Chaetodontidae, diferite tipuri de coral, testoase, calmari, ton, rechini gri de recif, rechini argintii si uneori chiar sir echini-ciocan.

e) Ribbon Reefs nr.9 si nr.10
Cu o adancime cuprinsa intre 1 si 27 de metri, aceste recifuri insumeaza cele mai interesante aspecte ale tuturor recifurilor, aici pot fi vazute colonii de corali duri, moi, exemplare mari de cod ce se hranesc, castraveti de mare, pisici de mare si  rechini de recif cu varful inotatoarei dorsale alb, pesti-scorpion, murene, creveti, anemone, pesti-clovn, wrasse si multe altele. Se recomanda ca atat aici cat si in alte locatii sa se urmareasca cu atentie deoarece multe dintre vietuitoarele recifurilor sunt foarte bine camufalte.


 In functie de destinatia exacta preturile pot varia insa in continuare voi prezenta o lista de preturi cu rol informativ:

Cazare:
Calypso Backpackers Resort                     19.29-40.72$
Nomads Cairns Hostel & Serpent Bar         19.29-26.79$
Bohemia Resort                                       13.93-36.97$
Dreamtime Travellers Rest                       23.57-32.15$
Travellers Oasis                                      27.86-34.29$

Scufundari:
1 scufundare cu echipament complet            45$
2 scufundari cu echipament complet             65$
3 scufundari cu echipament complet             77$
1 scufundare cu butelii si greutati                 25$
2 scufundari cu butelii si greutati                 45$
3 scufundari cu butelii si greutati                 57$

Curs introductiv pentru scufundatori:
1 scufundare                                           57$
2 scufundari                                           102$

Snorkeling:
Adulti                                                    175$
Copii                                                     124$
*Se adauga taxa de mediu                      5.5$





Sursa: www.divingcairns.com.au