Filtrarea apei din acvariu

            In mod inevitabil atat pestii cat si celelalte organisme din acvariu elimina in apa produse metabolice ce pot influenta negativ calitatea apei, iar daca aceste substante sunt ignorate pot duce la moartea pestilor.

            Filtrarea este absolut obligatorie intr-un acvariu, ea asigura o apa optima pentru viata, o apa limpede si curata, o iluminare sporita a acvariului ceea ce il face mai atragator.

            Filtrarea este acel proces prin care sunt eliminate din apa componentele in suspensie ce, altfel fac ca apa sa fie tulbure si respingatoare. In functie de modul de eliminare a acestor particule exista trei tipuri de filtrare:

-fizica;

-chimica;

-biologica.

            Filtrarea fizica poate fi realizata atat de filtre interne cat si externe. Ea trece apa printr-o serie de materiale filtrante, din ce in ce mai fine ce retin particulele din apa precum o sita, apoi apa isi reia circuitul sau in acvariu.

            Cele mai folosite filtre au fost asa numitele “filtre bolborositoare” insa treptat au pierdut teren in favoarea celor mai performante. Ele sunt alcatuite dintr-un burete cu striatii la exterior si cu un gol in interior in care se va introduce un difuzor cu un furtun conectat la o pompa de aer. Astfel, aerul se va ridica rapid si va crea o presiune scazuta in interiorul buretelui, pentru a se egaliza presiunea, apa din acvariu va intra prin corpul buretelui unde vor fi retinute particulele din apa. Dupa cateva zile de functionare, buretele este scos din acvariu, spalat pana cand apa ce trece prin el iesi limpede si curata si apoi este reintrodus in acvariu. Acest tip de filtru este foarte simplu si are neajunsurile sale: este inestetic si nu are un randament foarte mare.

            Un alt exemplu de tip de filtru este filtrul intern, el reprezinta un aparat ce functioneaza cam pe acelasi principiu insa are un randament mai ridicat, deoarece, fiind actionat electric el poate filtra un volum mult mai mare de apa decat cel bolborositor. Acest tip de filtru este foarte utilizat si in prezent este principalul filtru al posesorilor personali de acvarii, fiind o varianta relativ ieftina si performanta in ceea ce priveste un acvariu de pana la 150 litri. Ca si in cazul anterior si acest filtru trebuie spalat regulat, in caz contrar pompa nu va mai putea asigura un debit la fel de mare iar filtrarea este ingreunata.

            Alte tipuri de filtre mecanice pot folosi ca medii filtrante nisipul, pietrisul, vata, burete, carbine activ sau alte materiale poroase naturale sau sintetice. Ele pot fi realizate destul de usor de catre o persoana care intelege principiul de functionare (foto), dintr-un simplu acvariu. Acesta trebuie realizat in asa fel incat apa din acvariul cu pesti sa intre in acvariul ce va deveni filtru, sa treaca printr-o serie de medii filtrante si sa se reintoarca in acvariul principal. Fluxul de apa poate fi realizat cu ajutorul unui cap de filtru intern (adica cutia cu motorul). Acest tip de filtru este foarte eficient si ieftin, este simplu de intretinut deoarece, spre deosebire de celelalte nu necesita spalarea frecventa a mediilor filtrante.

            Mediile filtrante trebuiesc dispuse in asa fel incat sa fie din ce in ce mai fine, incepand cu pietrisul si terminand cu vata insa se poate sa existe si un singur mediu filtrant, de exemplu doar vata, dar aceasta treebuie sa fie compacta pentru a se eficientiza filtrarea.

            Aceste filtre trebuiesc amplasate in apropierea acvariilor pe care le vor filtra si trebuiesc mascate in asa fel incat sa nu deranjeze din punct de vedere estetic. Ele pot fi incorporate in mobila sau in perete insa trebuie sa se asigure accesul usor la acesta.

            Filtrele biologice sunt acele filtre care, pe langa retinerea particulelor din apa, asigura lumina si caldura, benefice pentru dezvoltarea coloniilor de alge si bacterii. Aceste colonii de alge vor folosi pentru propria dezvoltare ionii de amoniu si sarurile fosfatice, daunatoare in acvariu.

            O varianta de filtru biologic in reprezinta filtrul amplasat deasupra acvariului, realizat dintr-un jgheab de PVC in interiorul caruia sunt fibre sintetice sau nisip si care este prevazut cu o multitudine de orificii ce permit circularea apei. O data trecuta prin filtru, apa va fi eliberata de componente in suspensie si va cadea liber in acvariu sub forma de ploaie.

Materia organica intalneste in materialul filtrant numeroase bacterii aerobe care o mineralizeaza. Algele au rol important in asigurarea oxigenului prin procesul de fotosinteza si de utilizare a unor componente descompuse de bacteriile aerobe, cum sunt ionii de amoniu si sarurile fosfatice pentru hrana proprie.

            O epurare partiala a apei se poate face relativ simplu cu ajutorul unui asa-zis spumator. Aceasta instalatie extrem de simpla se bazeaza pe o pompa de aer si un difuzor. Aerul introdus sub presiune prin intermediul unui tub provoaca o agitare intensa a apei, care antreneaza formarea de spuma puternic incarcata de albumina si substante coloidale. Aceasta spuma de culoare verzuie este apoi culeasa intr-o cupa si eliminata.

            Spumatorul este singurul filtru de acvariu care permite extragerea din apa a componentelor nocive. Celelalte filtre mecanice nu fac decat sa retina deseurile fata a le extrage.

            Filtrarea cu ajutorul radiatiilor UV este folosita in acvariile marine si in iazuri pentru reducerea turbitatii datorata algelor verzi, aceasta radiatie este fatala microorganismelor si daca sunt supuse la un astfel de tratament acestea sunt omorate iar apa este practic sterila insa acest tip de filtrare are dezavantaje deoarece neutralizeaza microelemente importante pentru plante, unul dintre ele fiind fierul, insa se recomanda sa fie folosit dupa incheierea unui tratament medicamentos deoarece acesta ii scade sau chiar anuleaza actiunea.

            Modul de filtrare al acvariului trebuie sa fie ales in functie de mai multi factori pentru a putea avea o apa cristalina si un acvariu sanatos:

-de numarul si marimea pestilor;

-de volumul acvariului;

- de speciile de pesti si plante din acvariu;

-tipul si cantitatea de hrana administrata pestilor;

-cantitatea de ferilizanti din apa.

            Indiferent de modul de filtrare ales este bine ca in orice acvariu sa se improspateze in fiecare saptamana scotandu-se 25-30% din apa si adaugand aceeasi cantitate de apa proaspata. Aceste improspatari completeaza insuficientele filtrelor, adica asigura o concentratie scazuta de compusi de azot (ammoniac, nitrite, nitrati) si compusii altor elemente ce pot fi fatali pestilor din acvariu.

 

 

Ecolog Stelian Valentin Stanescu

Comunitatea Acvarii de vis